Telekom a anunțat noi oferte la abonamentele de internet
Telekom a anunțat astăzi mai multe detalii despre noile sale abonamente de date mobile. Astfel că de acum avem opțiunea să încheiem un contract de doar 5 euro, dacă mai deținem și alte abonamente la compania germană, și să beneficiem de un trafic național de până la 13 GB în viteză 4G pentru abonamentele de date mobile.
Pentru cei care nu au deja un abonament încheiat la Telekom prețul va fi unul ceva mai ridicat, cu prețuri începând de la 7 euro pentru cel mai slab cotat. De asemenea, cu noile abonamente de servicii mobile, cei care aleg să se porteze în rețea, precum și cei care vor să treacă de la cartelă preplătită la abonament, vor avea pe întreaga perioadă contractuală trafic dublu de date naționale, la viteze 4G, inclus.
Mai multe detalii despre noile abonamente găsiți aici.
Toți cei care vor opta pentru unul din noile abonamente de voce și date mobile de la operatorul german, vor avea inclus 50 GB trafic de date pentru video streaming în aplicația mobilă Telekom TV, în plus față de ce este inclus în abonament.
De asemenea, aveți la dispoziție și telefoane la prețuri promoționale, dacă încheiați un contract nou de net mobil: Huawei Y5 II, la 1 leu și Samsung Galaxy J3 2016, la 49 de lei, împreună cu un abonament de 13 euro.
În plus, începând de astăzi, Telekom Romania introduce și câteva abonamente de date mobile, pentru acces la Internet de pe laptop sau tabletă. Cu prețuri începând de la 6 euro, noile planuri tarifare includ trafic național de date de până la 12 GB, la viteze 4G. Pentru clienții care dețin și servicii fixe de la compania germană, noile abonamente de date mobile sunt disponibile la prețuri mai mici, începând cu 5 euro pe lună.